Win Herastrau | Metrik Architecture

Autori

arh. Vlad Baloșin
arh. Anca Trăistaru
arh. Ioana Baloșin
arh. Adrian Acomi
arh. Mihaela Ciuruș
arh. Claudia Dulgheriu
arh. Sorin Lepădatu
arh. Dana Călugăr
arh. Robert Dumitru
stud. arh. Andreea Stănescu

Colaboratori

Beneficiar: PSC Group
Project management: Claudiu Guță (Vision Energy Partners)
Execuție: BTD Construct & Ambient
Proiectare de structuri: Solidis
Proiectare de instalații: Bettco

Cuvintele autorului

“Comunitate în inima Cartierului Francez din București

Proiectul este format din 5 imobile de apartamente, spații comerciale și birouri. Acesta completează țesutul urban dintre bd. N.G. Caramfil si parcul Herăstrău și asigură continuitatea traseelor pietonale dintre cele două. Ne-am propus să creăm fondul pentru obținerea sentimentului de apartenență și de armonie în zonă prin includerea în conceptul de amenajare a unor piațete și a unui amfiteatru reinterpretat, care să aducă oamenii împreună în jurul funcțiunilor publice.

Rafinament obținut prin Claritate, Sobrietate, Ordine

Contextul arhitectural este unul eterogen în care am urmărit obținerea rafinamentului lipsit de stridențe si elemente superflue. Utilizând un limbaj cu note sobre, gravitațional, bazat atât pe volumetrii clare și puternice, cât și pe o texturare diversificată, vie și durabilă, am reușit să echilibram tumultul zonei. Am optat pentru divizarea fațadelor în 3 registre clare, fiecare cu un caracter vizual și tactil propriu.
Parterul și mezaninul sunt concepute în spiritul statorniciei, sugerat prin folosirea betonului aparent. În contrapondere, gardul viu reprezintă o delimitare caldă și organică a logiilor duplexurilor de alei. În ritmul fațadei este inserat lobby-ul înălțat pe 2 niveluri al fiecărui corp de clădire.
Partea intermediară este deschisă la culoare, realizată în sistem ventilat, unde logiile și ferestrele poziționate asimetric pe verticală și panourile glisante realizate din materialul fațadei, aduc o notă de ludic și conferă dinamism imaginii generale.
Ultimul nivel preia stilul și materialitatea bazei, dar face loc unor terase generoase poziționate pe fațadele lungi ale fiecărui corp.

Varietate funcțională.

Complementar cu ordinea exteriorului, din punct de vedere planimetric ansamblul prezintă o mare varietate funcțională și tipologică. Deși însumează o suprafață supraterană totală de aproximativ 30000 mp, este un proiect în care nu există un etaj curent propriu-zis.
Parterul și mezaninul găzduiesc duplexuri cu logii vaste ce ajung si la 4m lățime, spații comerciale și birouri dispuse in jurul piațetelor.
Nivelurile 1-4 prezintă apartamente cu partiții pliabile multor profiluri de locatari, fiecare având între 2 și 5 camere. Acestea sunt diferit poziționate de la un nivel la altul, în funcție de priveliște și de exigențele cumpărătorilor. Juxtapunerea diferitelor tipologii de unități de locuit a fost posibilă prin studierea și coordonarea atentă a elementelor de rezistență, de instalații și a sistemelor orizontale si verticale de izolare. Flexibilitatea obținută ne-a permis sa răspundem unei mari varietăți de cerințe, cu menținerea unui confort ridicat și a imaginii generale.
Apartamentele cele mai sofisticate se regăsesc la etajul 5 retras. Acestea au o înălțime liberă de peste 3 metri și se deschid către terase prin ferestre pe toată lungimea și înălțimea camerelor.

Sustenabilitate. Bunăstare.

Ne-am propus obținerea unei amprente de carbon cât mai reduse în utilizare.
Încălzirea și răcirea spațiilor se realizează prin intermediul unei centrale termice comune și a unui sistem de mini-pompe de căldură aer-apă. Pentru ventilarea spațiilor am utilizat sisteme de aport de aer proaspăt cu recuperare de căldură.
Suprafețele vitrate sunt eficiente energetic. Sticla a fost aleasă în funcție de orientarea cardinală pentru un control solar optim. Parasolarele glisante și cele tip rulou participă și ele la minimizarea consumului de energie pe timpul verii.”

Lorem ipsum dolor sit amet, consectetur adipiscing elit. Cras a quam ultricies, mollis metus id, varius risus. Nunc malesuada diam purus, sit amet placerat est ultrices eget. Morbi nec odio nulla. Vivamus aliquam lectus ultrices mi varius viverra. Interdum et malesuada fames ac ante ipsum primis in faucibus. Nullam facilisis nec eros non scelerisque. Sed sed turpis tellus. Morbi eget commodo ex. Vestibulum auctor metus in purus dictum vehicula. Nunc porta at ipsum at bibendum.

Integer posuere felis vel lorem consectetur tincidunt. Morbi id est interdum, bibendum neque vitae, volutpat massa. Integer bibendum dolor elit, ut faucibus elit cursus dignissim. Curabitur tincidunt sed justo sit amet cursus. Phasellus semper porttitor finibus. Aliquam euismod ipsum est, id elementum nunc pulvinar ac. Aenean a malesuada ex, eget venenatis nunc. Nullam ac auctor felis, ut placerat tortor. Etiam lacinia quam nec tellus sollicitudin, in hendrerit nulla eleifend. Nam leo odio, blandit non nisi commodo, blandit pellentesque ante. Integer ac dictum nunc. Nullam cursus congue purus non porta. Proin ut arcu quis odio elementum interdum. Proin at orci enim. Integer malesuada tincidunt felis, a ultricies augue feugiat vel.