28 Mar Labirintul culorilor de gri
Povestea acestui proiect izvorăște din plăcerile estetice definite de către beneficiar la începutului proiectului, acestea au fost concluzionate în următoarele caracteristici “întunecat/misterios, masculin si luxos”. Apariția inedit.works în cadrul acestui proiect a fost la momentul ideal, înainte ca execuția clădirii să înceapă astfel am putut colabora cu arhitectul ce a semnat conceptul clădirii dintr-o fază în care ideile celor două echipe de proiectare să își lase amprenta într-un mod pozitiv asupra tuturor detaliilor casei.
Proiectul de amenajare este găzduit de o casă S+P+2E, aflată între două calcane, ce are ca pilon principal scara interioară, poziționată precum un nucleu central. Interesant a fost faptul ca această scară diferă ca geometrie a rampelor de la un etaj la altul, dezvoltându-se ca un ansamblu de trei scări total diferite suprapuse. Prezența calcanelor pe cele două laturi lungi ale clădirii a impus utilizarea unor luminatoare, astfel relația interior-exterior este foarte puternică.
Diferitele nuanțe și texturi de gri califică elementele labirintului ce se dezvoltă atât pe verticală cât și pe orizontală. Omogenitatea misterului dat de aceste (non)culori este îndulcită de accente de finisaje nobile și obiecte de artă.
Parterul se dezvoltă ca o cale către livingul somptuos care beneficiază de o înălțime ieșită din comun. Vitrina de băuturi devine element structural astfel pasarela de la etajul 1 pare ca descarcă pe acest element de mobilier. Fiecare latură a livingului acomodează elemente ce susțin efectul scenografic al acestui spațiu impresionant. Astfel încă din apropierea intrării se poate vedea statuia zeiței Diana, ce se prezinta ca un gardian al intimității. Peretele înalt de 7m ce acomodează zona tv pare ca își joacă propria piesă de teatru, acomodând diferite obiecte decorative definite de un contur aparent consacrat ce au ca scop intrigarea imaginației privitorului.
În proximitatea livingului este poziționată și zona de dining delimitată de un perete înalt până la luminatorul din etajul 2. Acest perete a fost evidențiat prin placarea de ceramică ce amintește de conglomerate de cristale. Tablourile împreună cu stolul de corpuri de iluminat conferă un caracter intim și memorabil acestui spațiu.
Bucătăria are ca nucleu insula deasupra căreia plutește stolul de fusuri luminate. Accentele de lumina sunt gândite să evidențieze doar zonele în care utilizatorii interacționează tactil cu obiectele din ansamblul bucătăriei.
Baia din parter este concepută ca un spațiu „din spatele cortinei” (motiv pentru care am ales ceramica cu falduri) în care suntem întâmpinați de lavoarul free-standing gândit să amintească de un majordom.
Experiența parcurgerii spațiului pe verticală a fost gândită ca plimbare printr-o biblioteca. Lumina este atent condensată astfel încât să nu deranjeze în diminețile în care pare că noaptea a fost prea scurtă. Holul de la etajul 1 a beneficiat de un tavan vălurit care intra într-un dialog sensibil și misterios cu aplicele ce luminează în două direcții.
Dormitoarele și băile copiilor sunt singurele spații din această amenajare în care s-a renunțat la aura de întuneric/mister. Beneficiarul aici a acceptat propunerea unor spații mult mai luminoase în care personalitatea copiilor să se poată dezvolta liber.
Etajul 1 beneficiază de prezența pasarelei cu 2 pereți de sticlă, unul către living, celălalt către dining, pe timpul nopții această zonă devenind un spațiu al reflexiilor, un loc în care obiectele de iluminat par ca au intrat într-un dans al ielelor.
Etajul 2 reprezintă zona dedicată dormitorului matrimonial și biroul beneficiarului. În zona biroului limitele spațiului sunt dematerializate de peretele de piatră, un element de forță care prin lumina caldă de atmosfera încearcă sa încălzească rigurozitatea restul elementelor din acest spațiu al Labirintului culorilor de gri.
Dormitorul matrimonial este punctul culminant al atmosferei întunecat/misterioase. Nuanțele foarte închise ascund toate trecerile dintre tavan, pereți și pardoseală, mental spațiul se percepe infinit. Este un spațiu în care imaginația beneficiarilor are libertate totală de a contempla în nemărginirea întunericului. Zona dedicata doamnei este gândită ca o poarta de teleportare în care oglinda este o fereastră către alte lumi.
Baia matrimonială își relevă originile ancestrale prin placarea cu aspect de piatră în paralele cu peretele pe care sunt poziționate lavoarele ce transmite că dincolo de cortină labirintul se poate extinde.
Labirintul culorilor de gri este un spațiu al senzațiilor ce catalizează imaginația utilizatorilor, casa dezvoltându-se ca un spațiu ambiguu, dar în care îți poți găsi reperele foarte ușor.
Proiect publicat și pe arhitectu.ro.