Instagram:  @catalingeorgescu

Portofoliul fotografie: catalingeorgescu.com

De Cătălin Georgescu am aflat pe Instagram, dar am avut plăcerea să îl întâlnesc și să povestim despre fotografia pe care o facem și viață. Cumva, discuțiile cu el au contribuit la decizia de a începe acest proiect și eram foarte nerăbdător să îi citesc răspunsurile. Pe lângă fotografii minunate are și un stil desăvârșit de a scrie și mă inspiră să perseverez în ambele domenii.

Sabin Prodan: Inceputul. Cum ai ajuns sa faci fotografie de arhitectura si de design interior? Ti-ai propus sa faci o cariera in domeniu sau s-a intamplat?

Cătălin Georgescu: Sunt lăutar și cânt destul de mult după ureche. Pentru că sunt autodidact, expertiza mea a fost clădită prin spus ”da” la tot felul de propuneri și-nvățat din greșelile de peste ani. Acum vreun deceniu, când pozam multe proiecte în PR, am avut o campanie pentru un magazin mare de mobilă unde în fiecare săptămână alt blogger primea un buget fix ca să decoreze același apartament cu obiectele din gama lor. Așa am cunoscut-o pe Sânziana Pop de la Visuell.ro și-am ajuns să pozez seria numită Zi de Vizită. Peste ani am fost prin zeci de case și apartamente unde mi-am făcut neintenționat mâna și clădit un portofoliu.

La bază mă consider fotojurnalist. Cel mai mult am avut ocazia să lucrez pentru Decât o Revistă. Și mereu mi-am dorit să fiu mai bun la portrete. Dar rezonez cel mai mult cu fotografia de peisaj. Pentru că, la fel ca în fotografia de interior, îmi place să fiu acolo, să mă las ghidat de sentiment și să glisez până simt c-am ajuns în cadru. Într-o anumită măsură, dacă mijești ochii, au foarte multe-n comun prin așezarea formelor abstracte în compoziții care au sens. Și-ncerc activ să nu mă las încastrat în rigiditatea geometrică din arhitectură catalizată de pozatul de pe trepied, pentru că-mi fac griji că mă pierd pe mine pe măsură ce mă adaptez limbajului vizual deja înrădăcinat în domeniul ăsta. Ori nu-mi doresc să devin nici ermetic, nici rețetar. Vreau să arăt ce văd, dar îmi doresc să și fiu înțeles de alte persoane.

S.P. Cum abordezi o sedinta foto? Te pregatesti dinainte, ai o anumita procedura, ceri un brief din partea clientului?

C.G. Întreb de număr de camere și dimensiune relativă, c-am observat că-i nevoie de măcar o oră pentru fiecare încăpere ca să-mi fac treaba decent. Pe cât posibil cer randări și fotografii deja existente, ca să-mi fac o idee despre lumină și să am o imagine mentală a locului odată ajuns. Echipamentul, procesul și tehnica mi-s aceleași, dar îmi dozez mai bine energia dacă știu ce m-așteaptă. Și-n același timp mi-am dat seama că rar poți fi complet pregătit pentru un spațiu, așa că sunt deschis oricărui scenariu. Experiența din fotojurnalism și pozat evenimente ajută mult mental. Apoi, odată ajuns acolo, dacă e cineva prezent să-mi facă un tur rapid și să-mi explice aspecte mai puțin vizibile, dar importante pentru cum îmi voi face treaba, ajută mult.

Încep prin a poza baia ca să o poată folosi oricine fără teama petelor pe baterie sau bazin. Și, dacă am de ales, continui cu cea mai amplă încăpere sau cea care are lumină naturală mai bună. Mă entuziasmez ușor și văd cadre peste tot. De obicei e un lucru bun, dar nu și când ai timp limitat și trebuie să faci expuneri triple de pe un trepied anevoios de setat. Așa că mă străduiesc să merg circular prin cameră, să fiu sigur că mi-am prins cadrele wide principale. Apoi declin vertical pentru că social media, fac closeups și detalii pentru sufletul meu și, la final, m-așez pe canapea, pat, fotoliu, scaun ca să-mi schimb unghiul de vedere și să găsesc acele compoziții umane. Într-un spațiu amenajat de un designer iscusit compozițiile sunt deja acolo, eu doar feliez atmosfera în dreptunghuri digerabile vizual. Și-o să-ți dai seama când îmi place ceva mult pentru că nu mai vreau să plec. Nu-i necomun să petrec aproape două zile într-un apartament doar ca să revăd încăperi și unghiuri în alt tip de lumină sau cu alte obiective.

Apoi procesul mi-e similar pentru arhitectură, doar că acolo trag tare să ne ținem de zile cu soare și momentele potrivite pentru scos în evidență unghiuri și contraste.

S.P. Noi, fotografii, ne concentram la cum arata rezultatul muncii noastre, dar mai rar povestim despre ce se intampla in spatele aparatului. Cum arata o zi in viata unui fotograf?

C.G. Haos. Că-s zile-n care pare că nu fac altceva decât să sting focuri. Altele în care nu-s deranjat și editez continuu ca o mașină. Nu văd cum pot obține echilibru și predictibilitate atâta timp cât lucrez cu multe persoane și fiecare-i cu propriile probleme provocate de proprii clienți. Dar insist să-mi las segmente din zi în care închid tot și rămân doar cu mine. Când ies din casă și când pozez îmi închid netul pe telefon și-mi oferă spațiu pentru flow. Verific periodic sau sună dacă-i urgent. Dar nu văd cum mai e loc de gând original sau creativitate dacă nu-mi las mintea să și zburde sau șadă.

S.P. Cum ar arata/cum s-ar desfasura pentru tine sedinta foto ideala?

C.G. Ajung la adresă, mi-este prezentat spațiul, mi se spune ”trage ușa după tine când termini”, bag căștile-n urechi și pozez dansând și negrăbit de nimeni. Dacă n-am vecini, mi-aduc boxa. Pot să fac treabă bună și rapid. Dar dacă-mi lași timp, risc să fac ceva deosebit. Și clienții mei cei mai vechi înțeleg asta, știu ce fel de persoană sunt și au încredere că livrez cel puțin corect. La fel cum știu că doar corect n-o să mă mulțumească prea des, pentru că-n primul rând pozez pentru mine.

S.P. Cand stii ca ai tot ce iti trebuie intr-un cadru? Poti descrie rationamentul sau pasii pe care ii faci inainte de a declansa?

C.G. Apar în spațiu. Privesc locul. Fac câțiva pași în lateral, m-aplec sau ridic pe vârfuri, vâr prin colțuri. Până liniile încep să aibă sens. La fel cum am învățat engleză din desene, nu știu să-ți spun exact de ce îmi place un cadru. Văd treimile, las spațiu obiectelor să respire, păstrez suprafețe la vedere, nu distorsionez – sigur. Dar tot ce-mi doresc, de fapt, e să aduc liniște-n zgomot și ordine-n haos. Când simt că-i acolo, declanșez, ajustez, reiterez. Și pentru o secundă pot să mă relaxez pentru că există iar structură-n univers și nu-i totul complet arbitrar. Apoi îmi trece și-o iau de la capăt în căutare de endorfine. Adevăru-i că foarte rar simt c-am cadrul perfect sau c-am epuizat un spațiu. Și frecvent trag ușa după mine și mă gândesc la ce-aș mai fi putut face. Dar trebuie să și renunți la ambiții și să te-mpaci cu ideea că ai dat ce aveai mai bun în momentul ăla.

S.P.  Abordezi diferit fotografia de arhitectura fata de cea de design interior?

C.G. Mental sunt tot pe-acolo. Concret fizic? Soarele decide tot. Și mai jonglez cu drona la nevoie. Apoi mai e faptul că am un mindset mai descriptiv, în timp ce-n interior mă străduiesc să păstrez și-o aromă interpretativă.

S.P.  In anii de cand fotografiezi ai sesizat vreo schimbare, o evolutie, in felul in care fotografiezi sau in jurul tau?

C.G. Inevitabil am ajuns să văd toate spațiile ca unghiuri și felii, compoziții, lumină și proiecții de culoare. Simt aproape visceral disconfortul încăperii cu surse de lumină care au lămpi de temperatură kelvin diferite, că doar eu știu cât am pătimit să refac culorile din tapițerie, mobilă și parchet.
Simt că mi-am cizelat mai mult stilul, sunt mai abil tehnic și proficient în editare. Da-n același timp mi-e teamă să nu-mi fi pierdut o parte din ce mă făcea să fiu eu prin uniformizare înspre ce credeam că-i necesar aplicabil ca limbaj al breslei. Adică am vrut să fiu bun și-am făcut ce făcea toată lumea. Și-acum îmi pun întrebarea dacă mă scald în rețete sau aduc ceva din mine în felul în care parcurg un spațiu.

S.P. Cum vezi interactiunea dintre client, cel care solicita sa fotografiezi, si fotograf?

C.G. Cineva îmi cere să prestez un serviciu și trebuie să livrez cel mai bun lucru de care-s capabil. Asta-i baza. Și-n mod ideal îmi spune exact ce are nevoie, menționează ce-i important pentru ea și, undeva pe parcurs, prin schimbul de încredere pe care ni l-am oferit și respect reciproc pentru disciplina de muncă, legăm relații cordiale sau ne împrietenim.

Am avut norocul, peste ani, să mă caute persoane care știu ce au nevoie și vorbesc același limbaj ca mine.

S.P. Cum te raportezi la ideea de drepturi de autor si creditarea muncii tale?

C.G. Tot ce știu în fotografie am învățat din forumuri americane. Tot de la ei am luat ideea că dreptul de autor rămâne la fotograf iar clientul direct licențiază dreptul de folosire a imaginilor în promovarea proprie. Asta înseamnă că oricine altcineva dorește să folosească imaginile pentru sine (fie un furnizor de materiale, proprietar de locație sau casă care urmează să fie închiriată sau nu) plătește un fee separat, dar mai mic. Același sistem echitabil e valabil inclusiv în publicitate și relații publice. Nu consider că feeul pe care-l percep uzual unui client acoperă volumul real de muncă, dar trebuie să adaptez suma la piața locală. De abia în momentul în care interesul pentru imagini crește și pot distribui costul pot să amortizez în mod palpabil producția.
Creditarea-i vitală pentru viitorul oricui. Pe lângă faptul că adesea-s mândru să se știe că eu le-am făcut sau caut colaborări viitoare, ține și de respectul pentru mine ca profesionist și om. Citesc în gestul ăsta la fel de multe ca atunci când sunt plătit corect sau la timp.

S.P. Care este rolul nostru? Au fotografiile un impact in felul in care este perceputa arhitectura si designul de interior?

C.G. Pentru moment încă-i dificil tehnic de reprezentat uman în imagini un spațiu. Atmosfera și nota personală-s cu atât mai eluzive. Ne văd mai mult ca pe niște meșteri, cu abilitate de mânuire a instrumentelor de nișă. Dar pe măsură ce telefoanele devin mai bune simt că fiecare designer sau arhitect o să poată prinde el însuși exact ce-are nevoie. Deja au stabilit din randări ce le place. Mai mult, ei au construit sau asamblat spațiul. Ei știu *exact* ce caută. Așa că rolul nostru acum e să traducem. Dar, dacă ne păstrăm rețetari, mulți n-o să mai fim aici în următorul deceniu. Și-aici intervine felul propriu de redare a spațiului și atmosferei.

S.P. Daca ar fi sa schimbi un lucru in ceea ce faci, care ar fi acela?

C.G. Mi-ar plăcea să pozez mai mult pentru mine și mai puțin pentru așteptările oricui altcuiva. Da-s constant conștient că prestez un serviciu și nu vreau să simtă nimeni că primește mai puțin decât a plătit.

Și-aș vrea să pozez doar din mână, dar să am calitate ca de pe trepied. Pironitul la nivel mă-ncetinește și frustrează și transformă în cineva rigid și fără timp de experiment.

S.P. Exista un proiect pe care ti-ai fi dorit/ ti-ai dori sa il fotografiezi? Din tara sau din afara.

C.G. Cred c-am început unul fără să-mi dau seama: dau târcoale unui munte în toate anotimpurile, să-l descompăr complet și să mă aflu pe mine. Într-un fel e același proces dintr-o încăpere obișnuită, dar la nivel macro.

S.P. Cateva cuvinte despre echipament? O fotografie ar fi suficienta, dar cum ti-ai descrie geanta?

C.G. E un rucsac banal, vechi de vreo 10 ani, care deja are gaură-n spate de cât s-a frecat montura obiectivului de coastele mele. Da-mi place pentru că e mic, negru, confortabil, nu iese-n evidență și duce exact ce am nevoie: un aparat Sony A7IV, cu Sony 12-24 f4 și un Sony 24-70 f2.8 II cu polarizator pentru el. Mai am un ColorChecker ca să-mi fac profile de culoare în fiecare loc și o rugăciune să pozăm cu luminile stinse ca să nu-mi fie întinate culorile artificial. De celălalt rucsac nu vorbim, că-i pe post de cufăr unde țin restul echipamentului și-l scot doar când o cere brieful sau plec în propriile aventuri. Visul meu e să vină cineva să-mi spună hai să pozăm casa asta doar cu 35 1.4 și 50 1.4, ambele larg deschise, și să-mi lase cheia un weekend.

S.P. In afara de fotografia de arhitectura si design interior, ce alt tip de fotografie faci sau ti-ai dori sa explorezi?

C.G. Am făcut fotojurnalism și evenimente, lucrat în PR și ocazional portrete. Cel mai des pozez acum galerii de artă și peisaje. Ele-s doar ale mele, pentru moment, dar intenționez să le scot mai des în lume.

Îmi doresc să fac mai des astrofotografie, dar tot dau de urși prin zona mea din Vâlcea. Și vreau să-ncerc și fotografia subacvatică, dar trebuie să-nvăț odată să înot.

S.P. Ce este mai presus: viziunea artistică a fotografului sau dorința clientului? Cum găsești echilibrul între cele două și cum eviți micromanagement-ul impus de client? – intrebare venita de la viewcatchers

C.G. Nu le văd în competiție. E loc pentru amândouă. Dar în orice scenariu unde știu în ce m-am băgat și-am acceptat să pozez, dorința clientului primează. Cineva a făcut un efort să mă plătească și respect asta. Îmi fac datoria să-mi expun părerea, ca să fiu sigur că persoana ia decizia în completă cunoștiință de cauză, dar nu mi-o impun. Apoi fac tot posibilul să expun și cum îmi doresc eu. Că-i mai bine să ai decât să n-ai (de unde alege). Dar și pentru că e mai ușor să decizi între imagini deja făcute decât între cadrele imaginate din două minți separate.
Și chiar de nu-i cale de compromis, tot o să fac unele cadre doar pentru mine. Înseamnă asta că adesea muncesc mai mult decât trebuie? Poate. Dar dacă e toată lumea mulțumită la final, va fi meritat.

Cât despre micromanagement: I welcome it. Sunt adeptul redundanței, mai ales la primul shooting împreună. E important să fim pe aceeași lungime de undă, pentru că este un joc al așteptărilor reciproce. Și comunicarea este esențială. Totul în speranța că-n cele din urmă încrederea este dobândită și primesc mână liberă. Dar chiar și atunci accept oricând orice indicație sau sfat, că nici eu nu le văd pe toate. N-am cum.
Filosofia mea-i că lucrez în industria serviciilor și sunt angajat să fiu util. Îmi voi suspenda egoul temporar (și până-ntr-un punct) ca să construim împreună după indicațiile tale.

S.P. Surse de inspiratie, fotografi pe care ii ai ca reper? Nu neaparat din fotografia de interior.

C.G. În paradigma gândului că-i la fel compoziția peste tot și contează cum aplici conceptul, privesc și sorb imaginile lor ca apoi să răbufnesc în felul meu: Raluca Mărgescu, Kinga Tomos, Dorin Bofan, Lorenzo Catena, Chase Daniel, Tinnaphop Chawatin, Cosmin Bumbutz, Vio Dan, Eugenia Dinescu, Vlad Braga, Sabin Prodan. Nu-i lista nici exhaustivă, nici definitivă. Da-i un punct bun de plecare.

S.P. Ai o intrebare pe care vrei sa o adresezi urmatorului fotograf care imi raspunde sau pe care ti-ai fi dorit sa o am aici?

C.G. Cred că-s curios pentru cine pozează și care-i e scopul. Puțin ezoterică, dar răspunsul pentru ea mă ajută uneori să descifrez personalitatea.

Lui Catalin Georgescu ii multumesc pentru ca a raspuns invitatiei de a raspunde la acest interviu, iar voua va multumesc ca ati avut rabdarea sa cititi acest articol si sper ca v-a starnit curiozitatea sa aflati mai multe despre fotografia de arhitectura si design interior. Voi adresa aceleasi intrebari si altor fotografi din acest domeniu si pe masura ce o sa primesc raspunsurile, voi pregati si alte articole similare pe care le veti gasi aici Blog